Capitolul I - Inceputul
False Reality are ca punct de început luna decembrie 1998. Silviu Stan - chitară, Marius Moga (R.I.P.) - chitară, Cătălin Bota - chitară bass şi Adrian Irimie - tobe (toți în vârstă de 16-17 ani) formau pe atunci trupa hard-rock ART, care s-a format şi a activat la Cercul de Muzică Uşoară al Clubului Elevilor Braşov (mulţumim domnului profesor Pancea Ioan).
Influenţaţi de trupe ca Dream Theater, Samael, Crematory, Anathema, Lake of Tears, Theatre of Tragedy, Therion, Cradle of Filth şi multe altele, cei patru l-au cooptat pe Ioan Alexandru Crişan ca vocal şi au început repetiţiile sub numele False Reality, ales dintr-o lista cu posibile nume la care şi-au adus cu toţii contribuţia. Iniţial, direcţia aleasă a fost gothic - death metal melodic, însă treptat lucrurile au evoluat tot mai mult spre death metal melodic.
Prima modificare în componenţă s-a făcut relativ repede, Cristian Tîrsan înlocuindu-l la tobe pe Adi, acesta din urmă trecând la clape după o scurtă perioadă de repetiţii. Bineînţeles au apărut şi primele piese, The Sentence, Escape from Doom şi Confused Sunset, acestea reprezentând playlist-ul cu care trupa şi-a făcut primele apariţii scenice, la Sfântu Gheorghe şi în Braşov. Vara lui 1999 aduce şi prima apariţie False Reality la un eveniment mai de amploare, şi anume la SAMUS ROCK ALIVE, festival rock de tradiţie din Satu Mare. De asemenea, trupa înregistrează primul demo - Escape from Doom.
În toamna lui 1999 Adi părăseşte trupa, noua direcţie muzicală mai agresivă nefiind pe placul său şi este înlocuit la clape de Lucian Popa, bun prieten şi coleg cu membrii trupei la Clubul Elevilor Braşov.
A urmat o perioadă de concerte, compoziţii şi înregistrări, timp în care trupa a înregistrat cinci piese: Confused Sunset, Escape from Doom, The Sentence, Virgin's Curse şi Under Waters, principalii responsabili cu compoziția fiind Cristi, Marius și Silviu.
În toamna lui 2000, în urma unor probleme personale şi de sănătate, Marius părăseşte şi el False Reality. Pentru a-i suplini lipsa a fost cooptat alt chitarist, Alexandru Iuga, însă acesta nu a rămas în componenţa trupei decât până în primăvara lui 2001, când s-a luat decizia de a continua cu o singură chitară.
Activitatea până în acel moment s-a concretizat în numeroase concerte, apariţii radio şi chiar TV. Totuşi, datorită lipsei unei săli de repetiţii permanente, trupa fiind nevoită să migreze din loc în loc, în această perioadă au mai fost compuse doar trei piese, şi anume Andromeda - Journey to the Stars, Bewitched şi The Lost Place, la care principalul aport în ceea ce privește compoziția l-au adus Cristi și Silviu, iar versurile au fost scrise de Luci.
Anul 2001 a consemnat primul contract pe care trupa l-a semnat cu o casă de producţie, şi anume Sidekick Records din Norvegia, care a lansat cele cinci piese înregistrate anterior într-un EP - "Tales of Eternity", comercializat la vremea aceea online pe site-ul www.mp3.com. Din păcate, colaborarea a încetat prematur în urma desfiinţării label-ului.
În 2002 s-a produs prima ruptură cu consecinţe majore asupra trupei, Cristi hotărând să părăsească trupa, în urma dorinţei de a încerca alte stiluri muzicale. Având în vedere că el era de fapt "motorul" din spatele False Reality în acea perioadă, fiind unul din compozitorii de bază și ocupându-se de majoritatea activităţilor de management (promovare, concerte, site, contractul cu Sidekick Records etc.), plecarea lui a însemnat o lovitură pentru angrenajul trupei.
Cu toate că s-a încercat chiar şi varianta unui concert cu partea de tobe înregistrată, în primăvara lui 2003, pe timpul căruia False Reality a cântat primul şi până acum singurul cover live din istoria trupei (Death in Fire - Amon Amarth), diversele probleme personale pe care le aveau membrii trupei, coroborate cu plecarea lui Cristi, au avut ca rezultat intrarea trupei într-o perioadă de pauză.